Capra cu trei iezi

de Ion Creangă

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea : „Sunt cinci degete la o mână şi nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice :

— Dragii mamei copilaşi ! Eu mă duc în pădure ca să mai duc ceva de-a mâncării. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa :

Trei iezi cucuieţi

Uşa mamei descuieţi!

Că mama v-aduce vouă:

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieş

În călcâieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

Auzit-aţi ce-am spus eu ?

– Da, mămucă, ziseră iezii.

– Pot să am nădejde în voi ?

– Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieţi, şi ce-am vorbit odată vorbit rămâne.

– Dacă-i aşa, apoi veniţi să vă sărute mama ! Dumnezeu să vă apere de cele rele, şi mai rămâneţi cu bine!

– Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, şi Dumnezeu să-ţi ajute ca să te întoarne cu bine şi să ne-aduci demâncare.

Apoi capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche : „Păreţii au urechi şi fereştile ochi”. Un duşman de lup – ş-apoi ştiţi care ? – chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii.

„Bun ! zise el în gândul său. Ia, acum mi-e timpul… De i­ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie ! Ştiu că i-aş cărnoşi şi i-aş jumuli!” Cum zice, şi vine la uşă; şi cum vine, şi începe :

Trei iezi cucuieţi

Uşa mamei descuieţi!

Că mama v-aduce vouă :

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

în spinare,

Mălăieş

în călcăieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

–  Hai! deschideţi cu fuga, dragii mamei, cu fuga !

–  Ia ! Băieţi, zise cel mai mare, săriţi şi deschideţi uşa, că vine mama cu demâncare.

–  Sărăcuţul de mine ! zise cel mic. Să nu cumva să faceţi pozna să deschideţi, că-i vai de noi! Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i aşa de gros şi de răguşit, că-i mai subţire şi mai frumos !

Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar şi puse să-i as­cute limba şi dinţii, pentru a-şi subţia glasul, ş-apoi, întorcându-se, începu iar:

Trei iezi cucuieţi Uşa mamei descuieţi!…

–   Ei, vedeţi, zise iarăşi cel mare; dacă mă potrivesc eu vouă ? Nu-i mămuca, nu-i mămuca!

D-apoi cine-i dacă nu-i ea ? Că doar şi eu am urechi! Mă duc să-i deschid.

–  Bădică ! bădică ! zise iarăşi cel mic. Ascultaţi-mă şi pe mine ! Poate mai de-apoi a veni cineva ş-a zice:

Deschideţi uşa, Că vine mătuşa!

Ş-atunci voi trebuie numaidecât să deschideţi ? D-apoi nu ştiţi că mătuşa-i moartă de când lupii albi şi s-a făcut oale şi ulcioare, sărmana ?

–  Apoi, da ! nu spun eu bine ? zise cel mare. Ia, de-atunci e rău în lume, de când a ajuns coada să fie cap… Dacă te-i potrivi tu acestora, îi ţine mult şi bine pe mămuca afară. Eu, unul, mă duc să deschid.

Atunci mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu pi­cioarele de prichiciu şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu, sărmana ! Asemene cel mijlociu, tuştiu ! iute sub un cherşin; se-nghemuieşte acolo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică : Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!

… Însă cel mare se dă după uşă şi – să tragă, să nu tragă ? – în sfârşit, trage zăvorul… Când iaca!… Ce să vadă ? Ş-apoi mai are când vede ?… Căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ ! pe ied de gât, îi răteză capul pe loc şi-1 mănâncă aşa de iute şi cu atâta poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea nu are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr, zicând :

–  Nu ştiu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri ? Dar ce Dumnezeu ?! Parc-au intrat în pământ… Unde să fie ? Se iţeşte el pe colo, se iţeşte pe dincolo, dar pace bună ! iezii nu-s nicăiri!

–  Mă!… Că mare minune-i asta !… Dar nici acasă n-am de coasă… Ia să mai odihnesc oleaca aste bătrâneţe!

Apoi se îndoaie de şele cam cu greu, şi se pune pe cherşin. şi când s-a pus pe cherşin, nu ştiu cum s-au făcut, că ori cherşinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat…

Atunci iedul de sub cherşin, să nu tacă ? – îl păştea păcatul şi-1 mânca spinarea, sărăcuţul!

–  Să-ţi fie de bine, nănaşule!

–  A!… ghidi ! ghidi ! ghiduşi ce eşti ! Aici mi-ai fost ? Ia vină-ncoace la nănăşelul, să te pupe el! Apoi ridică cherşinul binişor, înşfăcă iedul de urechi şi-1 flocăieşte şi-1 jumuleşte şi pe-acela de-i merg petecele !… Vorba ceea : „Că toată paserea pe limba ei piere”.

Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una : aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi păreţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.

–  Drăguţii mei frăţiori! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat ! şi biata mamă nu ştie de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei!

Şi boceşte el şi boceşte până îl apucă leşin ! Dar ce era să le facă ? Vina nu era a lui, ce au căutat pe nas le-a dat.

Când jalea el aşa, iacă şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjind, în fereşti.

– Dragii mămucuţei, dragi ! Cum aşteaptă ei cu bucurie şi-mi râd înainte când mă văd!

Băieţii mamei, băieţi, Frumuşei şi cucuieţi!

Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă ? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, pi­cioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. şi ce era nu era a bine!… Ea însă tot merge pân’ la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală… şi cum ajunge, şi începe

Trei iezi cucuieţi

Uşa mamei descuieţi!

Că mama v-aduce vouă:

Frunze-n buze,

Lapte-n ţâţe,

Drob de sare

în spinare,

Mălăieş

în călcăieş

Smoc de flori

Pe subsuori.

Atunci iedul mezin – care acum era şi cel dintâi şi cel de pe urmă – sare iute şi-i deschide uşa. Apoi s-aruncă în braţele mâne-sa şi cu lacrimi de sânge începe a-i spune:

– Mămucă, mămucă, uite ce am păţit noi ! Mare foc şi potop au căzut pe capul nostru!

Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima şi rămâne încremenită!… Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, şi-a mai venit puţin în fire ş-a întrebat:

–  Da’ ce-a fost aici, copile?

–  Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus dumneata de- acasă, n-a trecut tocmai mult şi iacă cineva s-aude bătând la uşă şi spunând:

Trei iezi cucuieţi, Mamei uşa descuieţi…

–  Şi?…

–  Şi frate-meu cel mare, nătâng şi neastâmpărat cum îl ştii, fuga la uşă să deschidă.

–  Ş-atunci?…

–  Atunci, eu m-am vârât iute în horn, şi frate-meu cel mijlociu în cherşin, iar cel mare, după cum îţi spun, se dă cu nepăsare după uşă şi trage zăvorul!…

–  Ş-atunci?…

–  Atunci, grozăvie mare! Nănaşul nostru şi prietenul du- mitale, cumătrul lup, se şi arată în prag!

–  Cine? Cumătrul meu? El? Care s-a jurat pe părul său că nu mi-a spărie copilaşii niciodată?

–  Apoi da, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spărieţi!

–  Ei las’, că 1-oiu învăţa eu! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană şi c-o casă de copii, apoi trebuie să-şi bată joc de casa mea ? Şi pe voi să vă puie la pastramă ? Nici o faptă fără plată… Ticălosul şi mangositul! încă se rânjea la mine câteodată şi-mi făcea cu măseaua… Apoi doar eu nu-s de- acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oiu dobzăla eu ! Cu mine ţi-ai pus boii în plug ? Apoi, ţine minte că ai să-i scoţi fără coarne!

–  Of, mămucă, of ! Mai bine taci şi lasă-1 în plata lui Dumnezeu ! Că ştii că este o vorbă : „Nici pe dracul să-1 vezi, da’ nici cruce să-ţi faci!”

–  Ba nu, dragul mamei! „Că până la Dumnezeu, sfinţii îţi ieu sufletul.” ş-apoi ţine tu minte, copile, ce-ţi spun eu : că de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi las’ !… Numai tu, să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.

Şi de-atunci căuta şi ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. Se pune ea şi stă în cumpene, cum să dreagă şi ce să-i facă ?

„Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu cumătrului una de ş-a muşca labele!”

Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei.

–  La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !… Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la treabă, cumătriţă, că lupul ţi-a dat de lucru!”

Şi aşa zicând, pune poalele-n brâu, îşi suflecă mânicele, aţâţă focul şi s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic şi cu lemne putregăioase ca să ardă focul mocnit. După asta aşază o leaşă de nuiele numai întinată şi nişte frunzări peste dânsa : peste frunzări toarnă ţărână şi peste ţărână aşterne o rogojină. Apoi face un scăuieş de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fearbă şi se duce prin pădure să caute pe cumătru-său şi să-1 poftească la praznic. Merge ea cât merge prin codru, până ce dă pe-o prăpastie grozavă şi întunecoasă şi pe-o tihăraie dă peste lup.

– Bună vreme, cumătro ! Da’ ce vânt te-a abătut pe-aici?

– Bună să-ţi fie inima, cumătre, cum ţi-i căutătura… apoi da, nu ştii dumneata că nevoia te duce pe unde nu ţi-i voia? Ia, nu ştiu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea, că ştiu că mi-a făcut-o bună!

– Ca ce fel, cumătriţă dragă?

– Ia, a găsit iezii singurei, i-a ucis şi i-a crâmpoţit, de le- am plâns de milă! Numai văduvă să nu mai fie cineva!

– Da’ nu mai spune, cumătră!

– Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, că tot­una mi-e. Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul, şi datoria ne face să le căutam de suflet. De aceea am făcut şi eu un praznic, după puterea mea, şi am găsit de cuviinţă să te poftesc şi pe d-ta, cumătre; ca să mă mai mângâi…

– Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nuntă.

– Te cred, cumătre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.

Apoi capra porneşte înainte plângând, şi lupul după dânsa, prefăcându-se că plânge.

– Doamne, cumătre, Doamne ! zise capra suspinând. De ce ţi-e mai drag în lume, de-aceea n-ai parte…

– Apoi da, cumătră, când ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Nu-ţi mai face şi dumneata atâta inimă rea, că odată avem să mergem cu toţii acolo.

– Aşa este, cumătre, nu-i vorba. Dar sărmanii găgălici, de cruzi s-au mai dus!

– Apoi da, cumătră; se vede că şi lui Dumnezeu îi plac tot puişori de cei mai tineri.

– Apoi, dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce ţi-ar fi ? D-apoi aşa?

– Doamne, cumătră, Doamne ! Oiu face şi eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat pe la dumneata pe acasă? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am întâlnit odată prin zmeuriş; şi mi-a spus că dacă-i vrea dumneata să-i dai un băiet, să-1 înveţe cojocăria.

Şi din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pân-acasă la cumătră!

– Ia poftim, cumătre, zise ea luând scăuieşul şi punându- 1 deasupra groapei cu pricina, şezi cole şi să ospătezi oleacă din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!

Răstoarnă apoi sarmalele în strachină şi i le pune dinainte.

Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpav; şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.

– Dumnezeu să ierte pe cei răposaţi, cumătră, că bune sarmale ai mai făcut!

– Şi cum ospăta el, buf ! cade fără sine în groapa cu jăratic, căci scăuieşul de ceară s-a topit, şi leaşa de pe groapă nu era bine sprijinită : nici mai bine, nici mai rău, ca pentru cumătru.

– Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat! Cu capra ţi-ai pus în cârd? Capra ţi-a venit de hac!

– Văleu, cumătră, tălpele mele! Mă rog, scoate-mă că-mi arde inima-n mine!

– Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei ! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine fripţi; ştii, cole, să treacă focul printr-înşii.

– Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa!

– Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun! De-abie i-a mai trece băietului istuia de spărieţ, că mult păr îmi tre­buia de la tine ca să-1 afum. ţi-aduci aminte, dihanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-ai jurat pe părul tău ? şi bine mi-ai mâncat iezişorii!

– Mă ustură inima-n mine, cumătră ! mă rog, scoate-mă, şi nu-ţi mai face atâta osândă cu mine!

– Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dînioare cu cuvinte din scriptură!

După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş- au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-1 omorâră de tot. Şi aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da’ şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie.

Şi auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-au mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghiu şi unde nu s-au aşternut pe mâncate şi pe băute, veselindu-se împreună…

Şi eram şi eu acolo de faţă, şi-ndată după aceea am încălecat iute pe-o şea, ş-am venit de v-am spus povestea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată; şi unde n-am mai încălecat pe-o căpşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!

Responses

  1. ce frumosidasr pe lupoiu cela imi vinre nustiu ce sal; l fac mmmmmmmm

    • mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm dar undei tatal lor uare aaa ??

      • Nu se stie, caci e poveste

  2. o poveste de copii

  3. bada,e de copii

  4. cine aore nu stie poveste aia inchiid conv. aici

  5. o fac pentru teme


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: